Franco Foda (54 de ani), selecționerul echipei naționale de fotbal a Austriei, a prefațat meciul cu România, din Liga Națiunilor, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Ploiești.
Selecționerul Austriei a analizat strategia lui Mirel Rădoi la naționala României și a dat de înțeles că știe la ce să se aștepte din partea tricolorilor care în meciul tur, de la Klagenfurt, au câștigat cu scorul de 3-2.
Mai mult decât atât, Franco Foda a recunoscut că nu a fost surprins de cele două înfrângeri înregistrate de România cu Islanda, scor 1-2 în barajul pentru calificarea la Campionatul European, și cu Norvegia, scor 0-4, în Liga Națiunilor.
„În Islanda, echipa României a jucat destul de defensiv, spre deosebire de meciul cu noi. A făcut un pressing avansat. În Norvegia, primele 20 de minute au fost foarte bune, au avut câteva ocazii de gol, dar așa cum am văzut, niciunul dintre aceste două meciuri nu a fost câștigat.
Acestea sunt jocurile obișnuite înaintea unui meci (n.r. despre declarațiile lui Mirel Rădoi), noi știm că avem calitiate. La Klagengurt, România a demonstrat că poate să joace în defensivă. Noi trebuie să ne atingem limitele, să dăm 100% pentru a putea câștiga.
Nu am fost surprins (n.r. de diferența dintre meciurile cu Islanda și Norvegia și turul cu Austria). Să nu uităm că în Islanda a fost un alt tip de meci, mansă unică, miza fiind calificarea. Cred că planul tactic a fost acela de a juca compact în defensivă și a lansa contraatacuri, mai ales că România are calitățile necesare pentru a juca astfel. Am observat că selecționerul schimbă jucătorii, dar în general tactica nu este modificată”, a spus Franco Foda, la conferința de presă premergătoare meciului dintre România și Austria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER